Olimpiadele școlare reprezintă un subiect cunoscut, pe care îl întâlnim adesea atât în articole cât și în discuțiile zilnice. Cu toate acestea, de cele mai multe ori sunt subliniate în special rezultatele din cadrul acestor concursuri, rezultate ce înseamnă numai câteva opriri în traseul parcurs de un elev de-a lungul anilor de școală.

Personal, am participat la olimpiade în cadrul mai multor materii, ceea ce înseamnă bineînțeles că nu eram foarte pregătită pentru fiecare dintre ele. Însă acest fapt minimiza presiunea de a obține rezultate bune. Practic, unicul motiv al participării rămânea pasiunea spontană pentru materia respectivă, iar olimpiada se transforma într-o ocazie de a încerca câteva subiecte frumoase.

Totuși, inevitabil există și o materie preferată, o materie la care îmi doaresc să performez. Aceasta a fost informatica și într-adevăr la fazele județene am întotdeauna așteptări pe care mă străduiesc să le îndeplinesc. Intervine astfel în spatele dorinței și presiunea de a reuși, care de multe ori se transformă în stres continuu în perioadele dinaintea probelor. În astfel de momente îmi dau seama că trebuie să-mi reamintesc de unde a pornit totul, să privesc imaginea de ansamblu. Astfel reapare în peisaj motivul pentru care am pornit pe acest drum : pentru că mi-a plăcut informatica și am vrut să-i dedic timp pentru a atinge un nivel mai înalt. Așadar printr-o probă nereușită nu se pierde totul, orele de lucru din spate rămân total valabile, iar un eșec trebuie privit doar ca un indicator al lucrurilor ce trebuie îmbunătățite.

În concluzie, frica de rezultate nu trebuie să ne împiedice să studiem mai profund o materie care ne place; practic, nu olimpiadele trebuie să fie țelul, ci evenimente care ne apropie de acesta.