Blog

Admitere Politehnică București

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 

Dragii mei, sper că știți că de anul acesta s-a hotărât ca examenul de admitere la anumite secții ale Politehnicii din București, să aibă una din probe informatică, la alegere cu fizică.

Consider  acest fapt ca fiind ceva absolut necesar și normal, ținând cont de ponderea informaticii atât în cadrul materiile studiate la facultate cât și  pe piața muncii. Așadar, dragi elevi care ați studiat din plăcere la informatică, în toți anii de liceu, ați primit o șansă să puteți să susțineți examen la materia preferată, informatică, pentru admiterea la cele mai bune secții de la Poli!

Anul acesta, din cauza pandemiei, examenele s-au sistat, fiind înlocuite cu diverse formule bazate pe nota de la bacalaureat și/sau rezultatele obținute la concursurile si olimpiadele naționale. Însă, profesorii de la Politehnică au pregătit din timp 47 de teste necesare exersării cunoștințelor pentru un eventual concurs la disciplina informatică.

Fiecare test este compus din câte 15 intrebări de tip grilă, la care un singur răspuns este cel corect. Împreună cu câțiva elevi am parcurs aceste teste și aș vrea sa vă împărtășesc câteva idei:

1)Pentru un elev care a parcurs cu seriozitate și profunzime materia de informatică, profilul informatică intensiv, aceste întrebări sunt accesibile.

2)Cunoștințele necesare pentru rezolvarea testelor cuprind multe noțiuni din materia predată la liceu, așadar recomand parcurgerea cu maximă atenție a fiecărui capitol din programa școlară. Pot enumera aici câteva concepte: recursivitate, subprograme și transmiterea parametrilor prin adresă sau valoare, probleme ce presupun generări de mulțimi, combinatorică, algoritmi de parcurgere a grafurilor, teorema de caracterizare a grafurilor euleriene, teoreme de caracterizare a arborilor, concepte de eficență a algoritmilor.

3)Recomand ca parcurgerea testelor să vă fie prilej de recapitulare, fixare a cunoștințelor,  dar și de găsire de reusurse pentru antrenarea atenției. Eu am constatat, de-a lungul experienței mele de dascăl, că acest aspect, atenția cu care se abordează testul, este chiar mai dificil de antrenat  decât acumularea cunoștințelor. Iar, în cazul unui examen cu întrebări grilă, el joacă un rol important în obținerea unui rezultat pe măsura așteptărilor.

Vă urez succes și spor la treabă !

Sigla proiect european
logo-white.png
S.C. Meditatii de Top S.R.L.
CUI: 41183533
J28/720/28.05.2019
info@meditatii.top
str. Mânăstirii, nr. 8, Slatina, Olt

Link-uri utile

Rețele sociale

©2025 Toate drepturile rezervate Meditatii de Top S.R.L.

Social Links