Trăim într-o lume în care tehnologia joacă un rol central, iar știința din spatele acesteia este informatica. Însă este această inovație datorată faptului că informatica este diferită de toate celelalte, atât științe cât și arte, sau faptului că aplică într-un mod practic diferit aceleași principii.

În primul rând, cea mai echilibrată comparație o putem face cu celelalte științe înrudite, matematica și fizica. Folosind acest atribut, „înrudite”, implicit sugerăm că informatica, fiind cea mai nouă dintre ele, moștenește anumite trăsături. Acestea sunt principiile de bază, descrise teoretic în matematică; în continuare, fizica le-a aplicat în viața reală, le-a dat un sens practic. În final, informatica preia aceste reprezentări și le transpune în mediul virtual, suficient de abstract încât să fie matematic, inutil dacă nu simulează obiecte ce există fizic.

În altă ordine de idei, pentru a rezolva probleme întu-un mod cât mai eficient, nu este nevoie numai de principii de bază corecte și verificate, ci și de o modalitate de a le combina optim. Aici intervine creativitatea, care de cele mai multe ori este asociată artelor. Însă tot prin creativitate este îmbunătățit și unghiul din care privești o problemă, și ordinea în care asociezi cunoștințele existente pentru a ajunge la o soluție.

În concluzie, informatica are puncte comune și cu celelate științe (componenta reală), dar și cu artele (componenta umană); ea  diferă însă prin modul și spațiul în care le conectează componentele între ele.